03.18.08

Rugata sa postez…

Publicat în Travian la 5:44 pm de kitsune

KirKanu 16.03.08
ultima noapte de travian 10:11:54

Colege şi colegi,

Mai sunt câteva zile şi se împlineşte un an de la startul acestui server. Un an în care mulţi dintre noi nu prea am dormit liniştiţi. De ce? Nu ştiu sigur să răspund, având în vedere că travianul este doar un simplu joc. Atunci de ce? Ce sau cine mai intervine? Cred că toţi v-aţi pus aceeaşi întrebare de multe ori: de ce nu renunţăm? Ce ne face să intrăm în cont?
Şi totuşi avem un posibil răspuns pe care îl spunem sau nu cu glas tare: OAMENII din faţa calculatorului, atât colegii dar şi adversarii. Pentru ei am intrat în cont. Travianul este un joc colectiv, un joc de alianţă. Un joc în care s-au legat prietenii. Prietenii care eu sper că vor continua şi după incheierea acestui server.
Eu sunt la cel de-al treilea server şi ultimul. În primele două am avut de învăţat (în cel de-al doilea am fost o perioadă alături de ITF pe speed.com). Acum am pus în practică experienţa acumulată.
Contul Kirkanu este de fapt al băiatului meu. El a fondat alianţa MyT şi a condus-o până în luna mai când un ban stupid (66% penalizare, cădere de pe locul 56 pe 1300) l-a făcut să renunţe la joc. A continuat să urmărească desfăşurarea evenimentelor dar fără să intervină decât foarte rar.
Cu intenţia de a-l ajuta să trecă peste amărăciunea produsă de penalizare am început să mă implic în bunul mers al alianţei şi refacerea contului . Atunci a început să apară semnătura kirkanu-tatăl şi apoi KT. Era vremea când ITF şi KTeam ne atacau continuu. Eram o alianţă mică (pe locui 30). Iar o parte din jucătorii puternici (urban, killaz, mc_cojo, defender3….) plecaseră în ReuniTeD.
Încă de la început mi-am propus să câştigăm acest server. Iar toată politica alianţei a fost dirijată pentru realizarea acestui scop, chiar dacă de multe ori mi-am atras critici uneori chiar foarte dure. Pentru a începe ascensiunea (picasem pe locul 42) am realizat fuziunea cu HIVE™. A rezultat o alianţă pe locul 22. Mulţumesc pe această cale lui K3N7, cel cu care am dus tratativele pentru unificare.
Cel mai mare critic al meu, după revenirea în alianţă, a fost urban. Îmi amintesc de unul din mesajele trimise de urban, când am refuzat să-l atac pe Augustus: eşti fondatorul alianţei, pot să te dau afară? Răspunsul meu a fost sec: da, ţi-am dat acest drept. Dar ştiam că nu o va face şi nici nu a făcut-o.
Şi cu această ocazie vreau să lămurim şi mult comentata problemă numită urban07. A fost sau nu folositor alianţei?
Răspunsul meu foarte clar este că da, urban a fost folositor acestei alianţe. Alianţa avea nevoie de un jucător ca el. Adică un jucător care să iasă “în faţă” cu tot felul de mesaje genul: atacaţi pe…, vă dau afară dacă….Mulţi jucători aveau nevoe de aşa ceva ca să fie conectaţi în permanenţă la joc. Acesta este de fapt marele merit al lui urban: a atras de partea lui jucătorii “aventurieri”, dornici în permanenţă de a ataca.
Dar deciziile majore ale alianţei au fost luate în trei: KT, elna şi urban (mă refer la perioada înainte de unirea cu SEAL şi apoi C-TeaM). Iar aceste decizii au fost întotdeauna NU INTRĂM ÎN RĂZBOI, chiar dacă urban a vrut de fiecare dată să intrăm. Ştiam din serverele anterioare că în momentul când porneşti un război spui adio de la câştigarea serverului (fapt confirmat cu brio şi de acest server). Dar, după ce am cucerit ww-ul, urban a fost un adversar puternic al atacării celor din SW. Aceasta este realitatea şi eu nu o ascund. Iar presiunile asupra noastră din partea estului au fost foarte mari să intrăm în război contra celor din SW.
O altă altă “problemă” a alinţei o reprezintă jucătorii foşti în AoR-Bro şi apoi în SEAL. Am fost criticat de mulţi, inclusiv conducătorii altor alianţe, pentru că am fuzionat cu ei. A fost bine sau nu? Şi atunci şi acum rămân la părerea că fără ei nu am fi câştigat acest server. Fără ei, alianţa H-TeaM nu ar mai fi existat (alianţa HIVE rămânsese cu vreo 15 jucători, iar noua alianţă MyT avea vreo 40). Aici este cazul să-i mulţumesc lui elna pentru că a rămas alături de mine tot acest server, indiferent ce presiuni au fost asupra lui. Fuziunea cu SEAL a dat “aripi” şi prin revenirea celor din MyT am ajuns pe locurile 7-8 în top, plus un wing bun. Asta înseamnă că nu există decât un singur răspuns: a fost bine că am fost un grup unit în jurul ww-ului. Cine mai vrea să critice poate să o facă, dar în tăcere, că nu are dreptate. Iar aici eu îi mulţumesc lui DANUS pentru că împreună cu el am hotărât fuziunea, iar cu cri812 am pus-o în practică.
WW…..Am ajuns şi aici. Puţini ştiu istoria obţinerii ww-ului. Pentru că acest ww a fost obţinut întâi diplomatic şi abia apoi “militar”. Vreau să mulţumesc pe acestă cale celor din DT (Roger şi Luchian) în special, dar şi celor din K-Team (kitsune) şi Ares pentru că au fost de acord ca noi să cucerim acest ww. După o zi de conferinţe pe mess (urban, elna, K3N7, DeviL1919, Micu2006, franky….. au participat şi ei perioade scurte) am obţinut acest WW, DUPĂ ce Luchian trimisese deja atacul cu senatori).
A urmat fuziunea cu C-TeaM. Deşi eu începusem discuţiile cu sydney76 pentru colaborare la construcţia ww-ului, meritele pentru această fuziune le au în exclusivitate CrocodiluQ şi urban (sau altfel, urban şi CrocodiluQ). Eu am avut net-ul picat 3 zile şi nu am participat la discuţii. Felicitări amândurora pentru ce au realizat atunci. A fost un pas decisiv pentru ww-ul pe care tocmai îl cucerisem. A rezultat o alianţă pe locul 2, dar şi încă două-trei wing-uri solide.
De ce reamintesc din nou de wing-uri? Pentru că din ele fac parte jucători care au contribuit decisiv la construcţia ww-ului. Fără aceste wing-uri nu cred că am fi unde suntem. Eu am urmărit în permanenţă curierii şi armata din ww. Pot spune că sunt jucători din wing-uri care au armată şi resurse mai multe la ww decât unii jucători din H-TeaM.
Şi o ultimă problemă: DANUS şi Augusuts. Au fost împroşcaţi cu noroi de foarte mulţi pentru atacul de la Kitsune. Şi pentru că am fost şi suntem aliaţi cu KTeaM merită acest tratament. Precizez foarte clar că nu am avut nicio legătură si nu am cunoscut planul lor, dar pun o întrebare firească, la care eu nu caut răspuns: dacă ei nu distrugeau ww-ul lui kitsune, cine ar fi câştigat acest server? Fiecare dintre noi are un răspuns şi sunt sigur că toate vor fi identice.
V-am scris aceste rânduri pentru că aceasta este istoria alianţei care va câştiga acest server şi probabil mulţi nu o ştiu. În plus se adresează şi celor care vor să mai joace pe alte servere. Deşi nici noi nu am făcut totul perfect, este un model care poate fi urmat de cei care doresc să câştige un server. Totul depinde pe cine alegeţi în conducere. Ei vă pot duce la victorie sau la dezastru.

Pagina precedenta · Pagina următoare